Cădere în noi

timpul mort ne aruncă în cer pământul,

să ne dăruiască spre nicăieri?...imens pântece e soarele,

doar să creşti purpura-i în tine...să te respiri de lumina

mută etern,cu geana plină de lacrima ei...

cadă ca bronzul în nepământ,însorindu-şi din plin suflete,poate om...

geana,cerul,lacrima-ţi zori necopţi de gol,
îngerul mi-e mugur viu, pretutindeni îşi fluturi aripa albă,

în spasme de vânt porneşte o scară ce duce-n pământ,

se-atinge de cer,şi-i despuiat de raze,ascuns stă sub pietre de zbor...

îngerul rupt pe dinăuntru,încăpător doar de lumină,îşi face loc

şi omul păşeşte,tot înainte cu plânsul...un râu ce curge-n cenuşă,

cântându-şi,ne împarte sfârşitul...

în petale de sulf,haos sfâşiind în piept,că floarea lui e dată

la schimb pentru pământ,şi agăţată-n cer...

soarele ne trezeşte după ofilire,chipuri de îngeri harfându-i fruntea luminii,

îngerii care îmbracă valuri,soarele-i...adânc de ei.

Odihnă

Ai irişi născuţi,când îţi împletesc din lună,mă pierd de ei

ce pete goale de întuneric...

creşti în mine de nu vreau să înnoptez...

Ochiul meu ud te slujeşte,ochiul meu uscat

rosteşte ghearei să-ţi culeagă sori din pântecele gliei,

căci trupul răşinos îţi întârzie sufletul şi ai aripi...

când le-ncumetă cerul din pământ?

nu-mi atârna văl trist la fereastră,nici toamnei nu-i culege tu mătase moartă,

până nu te-nchegi în mine,ochii mei dau lacrimi vii către tine...

Să-mi creşti în piept,şi te ridic eu imortele din plâns,soarele meu atât de rece...

mă tot privesc în umbră,toate păsările smulse să mi se îmbine căldură din tine,

dar ofilesc şi eu de sus,îmi prinzi trist zborul,cum cad de jos...

paşii sub tălpi de aramă îţi înjunghie simţirea,

după tine...săpând adâncul,îţi ascund din plin inima...

aritmic întrupând,tăcerea nu ţi-a ţinut nicicând locul,în prunc...

10 Noiembrie.

îmi intraţi pe un ochi şi nu vă scot pe celălalt

eu îmi adun genele,li se scurge în mine graţia inimii căzând,

căci oamenii mei sunt ca genele,se preling întruna,retezându-şi zborul încercând...

eu am un ochi plin de chipul lor,celălalt îl ţin ca pleoapa lui

să le închidă durerea,să le ocrotească lumina,primul lor sărut...

ştii?câteodată mă agăţ şi eu cu mâinile de ochii lor

şi îi găsesc pe amândoi închişi,luna mea bea paharul nopţii,

nici ea nu-mi usucă plânsul...

şi întotdeauna îmi înfloreşte ceva,dar eu îmi întorc roadele de la soare,

căci mie poate şi un om cu picioare neluminii să-mi neastâmpere somnul.

pentru neoamenii mei eu croiesc frunze vii

şi plec timpuriu de mână cu stoluri din ele,cântecul meu să curgă o întreagă lume,las din tavan să izvorască ochiul pentru mine deschis, să apună în mine,

aşa nu uit niciodată că mi-ai despărţit aripile umane în zile,

că mi le-ai împletit în piele şi le simt avuţia plăpândă în umeri,

aripile noastre strigă

că toţi trecem încet în oameni,salvându-le astfel de la gene...