DanS cu UmbrA ta

pe tentaculele frunzei care cochetează vals cu ploaia
-Candela aceasta se clatină într-o suburbie de încetări!
-Şi senzualul vânt,perifericul stăpân,incită ceara lumânării de vară!
Cum cuvintele toate sunt orfane si adulmecă spre cui îi sunt destinate, agonisirea urii e contabilizată fără ipostaze de pielea ipocrită a conştiinţei fără de somn.


-În bătăi de zile, viata e frumoasă cu iluziile ei cu tot.
-În anumite circumstanţe dădătoare de euri,umerii goi sunt un concept,o teorie a dezvelirii de tine
Arpegiul coloanei vertebrale e în fapt o înşiruire de râsete,o boală aţâţată de glumele ironice ale unei vertebre legislative.
şi ceasul?ceasul nu-i scump la vedere şi execută neinfluenţat trecerea timpului.

-Dar cu o palmă de lumină nu se face dimineaţă!
-Păi zorii?
Cu zorii se naşte Soarele,iar ziua îşi repetă anotimpul ei.
Într-un fel sau altul, din proprie iniţiativă sau nu, se deschide o fereastră când eşti prins între patru pereţi elegiaci,cu fruntea despicată de râuri.


-Tu ai o taină?
Împrumutămi-o!eu am ascuns-o pe-a mea.

-Luna plânge.
eu îi cânt la chitară somnul,în timp ce greierii calcă sub stele cu paşi de mamifer.
-Dar vorbeşte că te uit! şi înghite cu noduri

sâmburii retălmăcitului dor.