Gând pentru cer

îmi cade timpul pe fiecare dintre chipuri

şi se usucă în locul în care frunzele nu şi-au cusut piepturi...
de simţire,plângi Tu pe umărul meu lucid şi adoarme-i albul
purei lacrimi dă-i săgeată
să mă îngroape cu toate meleagurile ochilor
îmbătrânite în mine...
amintirile să mi se destăinuie de această dată desprinse de fiinţa-mi,
atingând pământul-toate vii,de petale...
să-mi fie teama cu pleoapă stinsă,îngenuncheate adânc sub soare...

culesul de nopţi vine precum culesul de mere,cu aripi negre

în mormintele mele goale am învăţat să mă cobor încet
ascunsă de toamnă,căci sopteşte înec
la umbra noului său chip de aramă,
al fiecărei ramuri aplecate în ploi mărunte...
peste vertebrele mele calde,ascunse bine în piele de întuneric,
durerile sunt închegate stele,lumina lor curge bântuită
de toate zilele care-i pier,târând pământul cusut cu moarte
adie sânge de toamnă sub cer...