Neverosimilităţii Irisului

cu buzele luate invers sau întoarse pe dos...razele,
de-a cuvintelor ceaţă,de-al meu fluture spre tine,
te iau în braţe,căci prin şoapte
tu mă auzi mai bine
când printre atâtea fluturări de păr
diferă culoarea
sau genele-ţi curgând a ploaie..


mă ai un râu obosit,cu degetele scăpând triste
în seminţe fără soare.
doar în oasele tale tăiate din umbră cu cuţitul
adie,simt
un suflet întreg,cu fericirea-i mătase...
ce mi-ai făcut?
că nu-mi mai ţin genunchii afară din aşternut,
lăsând loc lacrimilor.
poate sunt,ca să te am pe tine:
mereu laleaua ascunsă în acrobaţii de fulgi,
mereu omorând în creion vechi tăcerea,
jucându-mi pe neauzite ochii,
când adânc în dor ne încolţeşte pielea
o vară...


azi ştiu de inima ta încălţată de zei
într-o aripă croită în nedurere la zbor
da...inima ta de culoarea safirului
sau a curcubeului uitării...toamna.

azi,esti aici,mâine..până şi macul îşi
vrea roşul,de dragul odihnirii în pântecele lunii.


e noapte acum,şi mă protejează panglicile afecţiunii tale
ca atunci când..."am şezut amândouă pe trunchi
plângând cu mâinile îmbrăţişate
până când părul nostru de castane şi spice de grâu
ne-a înfăşurat gleznele..."


Ţie,prieteniei...

Asculta mai multe audio Muzica

doar iartă-mă...că am folosit cuvinte puţine şi că meritai un frumos mai plin...de tine.