petalelor din om

azi răul se stinge-n hemoragii interne

ca să plece către fiecare trăsură un birjar cu sânge din mine.

hohote de plâns atârnă cu stropi de cea mai iubită durere,

e obosit irisul de-atâta văl în stern de gene...

inimii celei despuiate cu chipul în pământ

i se nasc pietre,

înăuntru.

şi pietre sordide înşfacă parfumul cald din piele,

pentru fiecare mângâiere e croit un timp.

aşa răsare un braţ de tălpi bolnave pe genunchiul coloanei vertebrale,

aşa apune în globul ocular al toamnei...frunza.

azi buzelor mele arse de raze autentice

le dau binele plângându-şi fericit întristarea,într-un sărut cu vântul.

lui i-a întârziat o adiere sub sprânceana de îngeri

şi geme rochia uitării în pantofii argintii ai dorului,

geme armura omului,

pentru fiecare fluture nenăscut în stomac

ea are unul îmbătrânit acolo...