alergând anotimpul

tremur pentru umeri-mi legaţi de frunze

că îi las să cadă strânşi,cu ele adormind uscate...

eu cu frigul stins mă apropii de soare şi-mi las în el razele desfăcute,

eu cu măinile aştept ploaia să curgă în mine un cântec de cer.

eu m-ascund mereu în urma cuprată a unei gene de lacrimi,

căci lacrimile mele intră singure în sânge şi mă-ncolţesc acolo,

mă dor în ciorchini de îngeri auriţi în uitare de zbor,

ei nu aud lumina,ei iartă că trăiesc în mine...lipsa.

eu plutesc în casa ta cu valuri şi mângâiere de suflete,

te-ai iubit cu odihnirea,te-ai născut pe furiş în mine...
din firul fructuos de frunze ,şi trupuri scrise ca să lase un gol.

eu ţi-am prins în piept rădăcina

iartă-mă că-mi eşti...inima,că tu priveşti din mine,căci nu ştii să mori...