Paşi

aproape-mi stă paharul în carne şi oase,

cu doi opuşi împărţind guri flămânde.

aproape gol de inimi sângeroase,aproape plin de piele goală,

paharul care-mi sfâşie până în măduvă uitare...

de prea viaţă nu mai torn moarte

cu vină,nu mă mai soarbe marea cu degetul.

răsuciţi de plăcere,cusuţi la aripi

să-mi stau aproape,legată de mâini şi de picioare,

când muţenia leagă sfori de furtună

că ea nu-şi mai bea amarul când ascunde-n stern zare,

că ea ţâşneşte gheare putrede-n suflet.

lasă-mă trup inert în propria baltă,

dezbracă din priviri gustul mâinilor tale

nu mai alung din casă soare,nu se mai cade din cer lumina.

doar nu pune amintiri în corpul meu,lasă-mi membrele amputate de ploaie

ca muguri spasmodici să-nflorească râul

ce curge clipe-n piept,de prea deşert

în ochii tăi.