Evanescenţă

fiecare lacrimă plină de moarte sângerează ceaţă

şi muze răsărite din cântece urâte ale limbilor de cer,

atâtea şoapte coborâte în pământ îşi scutură palma nebună de păsări de dor

pântecele pieptului tot adăposteşte stoluri uscate de vară,inimi dând

şi sori din el zbiară cu raze puternice de trup,mult luptă ca să îţi culeagă

chipul şi să întregească universul cu alb,mereu timpul...

că ochii păstrează acelaşi boboc de mătase searbădă,

ca fuga stelelor...ea curge,persistă în urme de regină plânsă pe spate

întoarce-mi ghearele aurite înapoi în mine,căci

luna noastră a pălit,croindu-se pentru seminţe de întuneric,

eu am îmbrăcat irişii ei argintii,amintindu-mi să înfloresc cu negru...tot cerul.