Păşindu-te

păsările se tot scutură de ţările calde

şi-acum cad cu frigul, uscate în jurul meu...

intru de-un cot în vene,şi-mi ţes pânza sufletului mereu,

să fie asemeni Ţie, un fir de îngeri întins la nesfârşit,

care abia se mai vede,sau plânge că-i de aramă,tot mai subţire,şi greu...

mi-ai pus caţiva ani în buzunar,mă gândesc cum voi ajunge

să aştept toţi bătrânii înţesaţi prea târziu de stele...

ei să-şi ridice sus genunchii,ei să renască din aceeaşi lună cu noaptea la piept,

eu să înot de zori în răsărit,să îmi încerc nearipa,să pier...

sunt răsturnată cu soarele în jurul memoriei,

mi-a crescut părul hârtie şi sună scrisul o apăsare de gheare sfinte şi reci,

mi-aş dori să mă înveleşti o dată în rămurele şi frunzele să-mi înaripeze timp,

să-mi ierţi toţi batrâneii,ei fug spre o altă gură,umplută de cer...

în fiecare zi observ cum fereastra se lasă tot mai jos,eu lupt să nu mi se omoare...zborul de om.

Where my light is

ieşiţi cu cerul,din plâns noi urcăm şi împodobim tăcerea

să renaştem împreună ,lumina ar culege amarul...

eu te sădesc în piept,ca un ghem de mătase mi te deşiri

eşti amintirea...că îngerii nu vin,ei sunt şi înfloresc ca soarele,

câteodată tăcând...

tu-mi trăieşti cu greu fiinţa,mă sugrumi cu necuvinte,

îţi caut orbirea şi cad cu pleoapele tale bolnave de timp...
eşti pasărea mea cântată cu lacrimi,îţi târăşti cu greu aripa,

coarda inimii mele îţi e pământ...

te ascund bine sub plecăciunea cerului şi-ţi îmbrac umerii plutitori,

şi visul în petale ofilite, eterne...să-ţi curgă râul pigment lacom de om,

însorit de voluptate,are noaptea, zborul păsării smulse din suflet

îmi e bunul sunet sfânt...

defect,grăbit

uitând cerul,mi-au pierdut dorul...îngerii din glanda lacrimală

căutând soarele,şi-au intrat adânc în aripi,mi-au legat frunze

în loc de fluturi muşcând,rănind...

plânge-mă în umerii nopţii ca să-mi sune clavicula

a petale căzând zgomotoase după timp.

eu îi pun inimii capăt,doare să simt cei mulţi sori

căzând şi ei fără sfârşit..în mine,

aducând înăuntru întuneric trist şi ofilit.

născându-mi rădăcini de val,tu-mi suspini a vânt,

ţi-aştept în irişi... fericirea,ca frunzele...

care apun uscate,ca să-mi tomneze ele sufletul din timp

căci razele-mi clipesc des,şi-mi pleacă...murind,

tu rupe-mă-n clipe şi-mparte-mă cui iubind,

să nu mă creşti din gol,vindecă-mi cianura ca ploaia,

tu împleteşte-mi lumina în pieptul zborului,să-mi vină ochii iarăşi zâmbind...

...

Însăilez căpruiul...cu frigul,căzând în gene eu nu mai am ochi...

voi mă orbiţi curgând în mine

în destul pântece nu-mi fremătaţi a aripi,

nu sunteţi nenăscuţi în mine,mă loviţi pe dinăuntru,

voi îmi aveţi plânsul o grimasă de suflet mort,în colţul gurii...

m-aş repara cumva,m-aş da să mă ofilesc în osul unui copac adult,

m-aş agăţa cu tot cu lacrimi sau frunze trecute blonde prin tine

şi mi-aş atârna o umbră eternă ca să mi te am soare şi pentru mine...

dar ţie îţi vine să îmi lipseşti câteodată,să îmi întristezi

clovnii de ploaie,

căci vin din toamnă să se joace,icnindu-şi cerul doar spre mine...

tu ai apus,părăsindu-ţi luna sau trăgând-o mereu după tine,

nu îţi e odihnă lumina,îţi colorează buzele întredeschise

şi noaptea rămâne cu gust mort,ruptă mereu din tine,

ca să mă îmbrace ochii căprui bine
când bătăi de lacrimi îmi stau golaşe în frig...

îmi alung,mamă,pleoapele...ca să-mi ţin zorii mereu deschişi,să am grijă de tine...

alergând anotimpul

tremur pentru umeri-mi legaţi de frunze

că îi las să cadă strânşi,cu ele adormind uscate...

eu cu frigul stins mă apropii de soare şi-mi las în el razele desfăcute,

eu cu măinile aştept ploaia să curgă în mine un cântec de cer.

eu m-ascund mereu în urma cuprată a unei gene de lacrimi,

căci lacrimile mele intră singure în sânge şi mă-ncolţesc acolo,

mă dor în ciorchini de îngeri auriţi în uitare de zbor,

ei nu aud lumina,ei iartă că trăiesc în mine...lipsa.

eu plutesc în casa ta cu valuri şi mângâiere de suflete,

te-ai iubit cu odihnirea,te-ai născut pe furiş în mine...
din firul fructuos de frunze ,şi trupuri scrise ca să lase un gol.

eu ţi-am prins în piept rădăcina

iartă-mă că-mi eşti...inima,că tu priveşti din mine,căci nu ştii să mori...