joi, 30 iunie 2011

"I am already grown up, I just get older."



un copil din greu timp, de demult
l-ar numi luna,trecut adesea prin braţele ei,
plângand adesea prin ochii ei,
singurul lui adăpost e al nopţii,când e umbră
sub genele moarte ale mamei luni.


mama lui,copilul nopţii,dintotdeauna aşteptând
căldura şi în pieptul ei.
rodnic în priviri,ochiul ei stă ca pieptul
dezgolit pe chipul copilului ei.
noaptea lui nu e mereu albă şi chipul lui,
salvat de soare,se-nchide ca pumnul,
pumnul plin de tot nimicul văzut de ochii mamei luni.


copilul lunii e azi timpul, a fost mereu anotimpul
născut de pântecul obosit al ei.
timpul nu vindecă,copilul doar îmbătrâneşte
fremătând frica de umbra lui,pe chipul mamei luni.
îi culeg ochii,deschişi puternic înăuntru,
şi transform în lumină vie privirile înafară,
unde frigul meu înseamnă prima lui nevindecată zi de iarnă,
când timpul nu a murit.

duminică, 5 iunie 2011

Se creşte lună

timpul e soare când îşi unduieşte urcuşul
şi floarea îşi dă coborâre,cangrenând răsăritul,
la pieptul lui a stat mereu rezemat apusul
asemeni florilor,s-a înecat cumplit în viaţă,
aşezandu-se pe cel mai înalt piept...


firul de ofilire urmăreşte vertebre de mătase
în văl al părţilor de departe,
care se ascunde suflet înapoia ochilor.
vede înafară,deşi e prins bine pe dinăuntru,
doar azi irişii se închid mai strâns ca niciodată,
flămânzi se apleacă...în toate florile de ploaie,
negri,ei cânta şoptit,mereu a noapte...