Evanescenţă

fiecare lacrimă plină de moarte sângerează ceaţă

şi muze răsărite din cântece urâte ale limbilor de cer,

atâtea şoapte coborâte în pământ îşi scutură palma nebună de păsări de dor

pântecele pieptului tot adăposteşte stoluri uscate de vară,inimi dând

şi sori din el zbiară cu raze puternice de trup,mult luptă ca să îţi culeagă

chipul şi să întregească universul cu alb,mereu timpul...

că ochii păstrează acelaşi boboc de mătase searbădă,

ca fuga stelelor...ea curge,persistă în urme de regină plânsă pe spate

întoarce-mi ghearele aurite înapoi în mine,căci

luna noastră a pălit,croindu-se pentru seminţe de întuneric,

eu am îmbrăcat irişii ei argintii,amintindu-mi să înfloresc cu negru...tot cerul.

A clipi

cât de jos vor coborî pe vârfuri gene de întuneric,
atingându-se,vor păşi tiptil ochi stinşi de nerăbdare,
pleoapele mele se vor aşeza luceafăr la gaura cheii
şi vor pândi şovăielnic moartea eternului văl de ninsoare...

dulce căldură,opreşte-mă de petale,până vor îmbrânci stelele reci
un soare în coastele-mi îmbătrânite în inimi negre de timp,
azi mă vor alerga anotimpurile pe mine,se vor aşeza tăcute
la izvorul sufletului,îmi vor şopti neîncetat,într-un glas...cântecul

ţesătură de lacrimi va semăna în ochii mei amurgul,vor rodi flori de sânge din nimic
şi-mi vor iubi tâmplele fierbinţi,vor ofili goale luminilor de nespus ca să atârne cerul,
el sorbe cu privirea câte tălpi poate duce pământul,
atâţia îngeri îşi lunecă de sus,în saltul lunii el salvează între aripi,sufletul.

te culeg din ele,spune soarele râzând,îmi trece timpul prin păr şi suflă cu razele,
aproape de nopţile pline de stele păstrează trezit universul,
strânge între umeri palide flăcări de vânt,căci braţele lui vor face loc
unor ochi deschişi şi cerul va ninge durerea naşterii,azi grăbind...a frig sfânt.

Timpuriu

a răsărit ca ruptă din gurile nopţilor,alergănd după mine...

s-a adăpostit în cuibul meu pământesc,

o zi...şi mi-am iubit steaua,străngănd-o la pieptul mai bătrân decât ea

i-a fost copil...vremea,rugii ei înclinându-se...

steaua şi-a târât timpul şi în glas de cosmos şi-a coborât cerul,

trăindu-mă ca o madonă maternă,mi-a cules propria umbră,arzând din Fus.

infinită,dar soare cu moartea,atât de viaţă-mi era lumina...

stelei,legănându-se...în balet de întuneric pe buze.

a mângâiat muţenia şi dansul ei dulceag a căzut pântece dezmierdării de cer,

plânsului ei...luna-i era veşmânt de înger,steaua în nefiinţă

întotdeauna grăbindu-se,s-a ajuns,crezând în stingere,

a urcat...pe-al valurilor etern drum şi a poruncit

să-i fie ucis somnul demiurg,şi gol de ochii ei închişi...visul

a strigat sfâşiat peste capete şi m-a zorit în sus,atunci...steaua m-a născut.

De-a...malul

se aruncă-n stele,îmbrăţişându-se în eter,

gingaşul ţesut curge vrăjite trupuri

şi ele ,unse-n catifea de aripi negre,urcă-n pământ,

dar se păşesc luminoase,cu anotimp...

ce piept plin le dă pământul,au băut ne-apusul

şi s-au înecat blând, nu se satură păsările cu cerul

îşi înfig tăcerea-n cuib...

şi iartă timpul,pânzele de auz trăiesc cu pricepere,în ochi...

să mai înoate luna râul năuc,şi noaptea se coboară şi ea în ochi,

s-a văzut...cusută la suflet,cu moartea vântului,a toate spumegând...

naştere de trişti îngeri,din durere susur a făcut şi a curs în piepturi,

au fremătat în noi aripi,ne-au cântat,vibrând,

am secat...

pe ritmul genelor,diademă de somn împodobeşte cu suferinţă scumpă

sufletul,stă adăpostit buchet de petale cangrenate în mine,

tot ce am sfânt.e anotimp,are frunze legate toamnă mereu,
rădăcinile lui se deschid doar în vecie,şi mă găseşte fără el...dormind,
nu are...inimă să mă trezească,mă strânge la pleoapa lui,
lăcrimează şi se înalţă din ochii mei închişi,se aud...valuri înecând.