vineri, 21 ianuarie 2011

Neuitare

lan de suflet uscat,cu roade triste şi neroade
acolo mă-ntind în nefiinţă,să-mi culeg timpul când răsare,
căci necopt şi orb,mi-a apus tăcut în braţe...

grâul a ştiut că eul înnoptează în el viul,plin de stele căzătoare...
însumează a moarte cerul şi sângerează plânsul,
scuturându-mi genele de timp înnegrit,
în somn de pleoape iubite,nenăscute,obosite stau a sori pietrificaţi
raze reci şi căpruite,veşnic pântece de colb bătrân,nemângâiat...

rădăcini de valuri line,prinse bine la ţărm de trup,iată-mi sufletul şi înfruptă-te...
azi îşi cântă în ofiliri întunecate nesfârşitul,ochiul lui nu doare,
nici nu zace ca tine, palid în piept...
în etern copacii îi rămuriseră,dar i-a izgonit în cer,au fost lumea lui de dincolo
şi am iertat eu.
ei m-au şoptit în sâmburi creatori de vânt,
şi de vânt au legat sufletul,l-au închis având priviri vii,înăuntru...
doar aud cum un soare călător îl scoate la zbor,el zbiară
în flori albastre,văzând cum amândoi suferim de lumină...

10 comentarii:

  1. irişii tăi preschimbă imaginile în unele cu adevărat minunate.

    RăspundețiȘtergere
  2. şi colbul paşilor nerostiţi
    va trasa peste suflete
    o reţea hartman
    pulsatorie
    - închisoare pentru cuvintele stelare.
    au irumpt mugurii unei noi lumi
    printre metaforele
    unei re-găsiri.
    des-compus.

    RăspundețiȘtergere
  3. cuvinte rupte sau cazute din suflet de atata plenitudine...

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a fost dor de rândurile tale! De Neuitat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Se simte. îmi plac mult elementele naturii din poem. :)

    mf

    RăspundețiȘtergere
  6. mda... frumoasa imagine transmite mesajul textului.

    RăspundețiȘtergere
  7. iata-mi sufletul si infrupta-te.
    iarta-mi nestiinta in a te iubi precum esti, stapan bolnav de opiu si de mac.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cat de frumos combini natura cu sentimentul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ador blogul tau...poemul e plin de beatitudine.:)

    RăspundețiȘtergere