joi, 5 mai 2011

Ochii şi frigul


sufletul se încheagă mult înăuntru
încă înflorind într-o ultimă topire înafară,
i se aud malurile negru cântându-l,
căci ne jucăm de-a...malul,
deasupra noastră se apleacă tăcut valul,
părem frumoşi ca trezirea,
apoi îmblânziţi cu ploaie uscată
râvnim chiar moartea din nemurirea...

din clipă în clipă se şi deşteaptă plânsul,
ce uşoară e atunci pasărea cu urme de gene...
dar când e greu plânsul,şi lacrimile cad rupte din dânsul,
se zbat pentru dureri din afară,care zac...pline înăuntru,
mătasea vântului bate neagră pe la gura pleoapelor
dând zori reci genelor,
că râd liniştite pentru noaptea ce stă să apară,
noaptea vie,ca o rană,în adânc de apă...tot scăldându-mă.


nu mă mai iau de pieptul timpului,ci tresărim amândoi,
şi golul va sângera din gândul nesfârşit din mine,
doar frunzele-mi...pline de toamnă,obosite,
vor tăia din toate aripile cântate,flori prea albe...
bolnave fiare,frunzele...
dar şi soarele,de astă dată,frumos iubindu-le.

4 comentarii:

  1. un vis...
    păpuşi de ceară
    însufleţite
    de nevăzute ramuri
    ce cresc imense
    din spatele pânzelor.

    culori
    şarmante
    veghează
    lacrima ascunsă
    în buzunarul de la piept
    amestecată
    bine
    cu visul
    unei păpuşi de ceară...

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti. Cum sa fac sa te numesc?

    RăspundețiȘtergere
  3. Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp...foarte frumos

    RăspundețiȘtergere