duminică, 30 octombrie 2011

Gând pentru cer


îmi cade timpul pe fiecare dintre chipuri
şi se usucă în locul în care frunzele nu şi-au cusut piepturi...
de simţire,plângi Tu pe umărul meu lucid şi adoarme-i albul
purei lacrimi dă-i săgeată
să mă îngroape cu toate meleagurile ochilor
îmbătrânite în mine...
amintirile să mi se destăinuie de această dată desprinse de fiinţa-mi,
atingând pământul-toate vii,de petale...
să-mi fie teama cu pleoapă stinsă,îngenuncheate adânc sub soare...

culesul de nopţi vine precum culesul de mere,cu aripi negre
în mormintele mele goale am învăţat să mă cobor încet
ascunsă de toamnă,căci sopteşte înec
la umbra noului său chip de aramă,
al fiecărei ramuri aplecate în ploi mărunte...
peste vertebrele mele calde,ascunse bine în piele de întuneric,
durerile sunt închegate stele,lumina lor curge bântuită
de toate zilele care-i pier,târând pământul cusut cu moarte
adie sânge de toamnă sub cer...

9 comentarii:

  1. Se pare că toamna te-a determinat să ne scrii. Te-am aşteptat.
    Adie şi mireasma poeziei tale, pe sub cerul ăsta cenuşiu... să ne lumineze.

    RăspundețiȘtergere
  2. ai coborât cu o toamnă mai mult în mine.
    ce timp frigos...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vad c-a ramas in lista blogul vechi.
    In caz ca vrei sa citesti, mai sunt aici.

    RăspundețiȘtergere
  4. amintirile să mi se destăinuie ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Si totusi nu inteleg daca 'sopteaşte' ar trebui sa insemne sopteşte sau poate sopoteşte?

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt impresionata..e profund!Cum iti vin asemenea idei?

    RăspundețiȘtergere
  7. "şi se usucă în locul în care frunzele nu şi-au cusut piepturi..." vine o vreme cand crezi ca te-ai vindecat. si dupa ani si ani afli ca nu-i asa.

    RăspundețiȘtergere