vineri, 4 iunie 2010

langa strada de AZI au pus un semn de plans.

Azi sunt pe bancheta de culoarea castanei coapte a unui tren.
Un personal amarat,dar bland ca raza.
Si e atat de cald la geamul lui..Prea cald ca sa pot sa plec sa uit..sau sa iert.
Intr-un popas in zare vand privirea de azi,o privire goala.
Goala adica nu opusul lui "plina".
Si ma agat de bratul trenului si pornim intr-o plimbare pe sine.Amandoi cu privirile acum negoale.
Dar cam triste si cam fixate intr-un punct unde am aruncat nepasarea multora.
Si deodata cineva ne naste aripi.Si ne intreaba cati maci avem pe langa picioare?
Si trenul se apuca intr-un delir sa-i numere..
Atunci eu vad cum ne iscodesc macii.Cum surasul lor picura chinina.
Ei chiar se apleaca doar spre plecare.
Si trenul numara prea neintrerupt.
Si chiar ma disec intr-un gust de ploaie.
Cu cat batranul tren numara,cu atat plecam mai mult..
Si parca pe aripile mele nimeni nu le-a invatat sa zboare..
Si trece timpul de la peron la peron.Si raul incepe sa nu mai curga fluturi in mine.
Dar trenul?
El tot sopteste cuvinte intr-o inabusitoare tulburare de constiinta..

"Vad multi!Doamne,cat de multi maci de iunie!Si cum se uita!De parca inghit plansul nostru ca pe lut!
Nu mai merge,copilule,si tu!Nu mai da apa la moara lor!
Iarta incontinuu
Caci cei ce te dor,cei ce te mor prin neinima lor,
Aceia vor plange copilul din tine,cel ce radea din ochi spre rau si bine ca spre o contopire jucausa.."

Un comentariu:

  1. poemul tău curge dulce şi-mi toarnă în vene un iunie bine copt în senzaţii.

    RăspundețiȘtergere