vineri, 24 septembrie 2010

Necoaptă mie


ieri...om din copac,soarele
îi sângerau încheieturile...frunze.
la început o ramură zămislită din ele(frunzele)tuşea razele
până-i deveneau umerii cheaguri de spice de grâu.
îşi scutura ea părul,îşi scutura de fapt genele
sub tălpile oarbe ale plânsului,muşcau cu furie din piele.
decupată timpuriu din voal de maci,îşi are de aramă coapsele,
fuge prin lună,închide în ochi lumina,căci e lacomă de stele,
ea când apleacă cerul,uită să coboare şi el...
o plânge fericit.


"îţi spun...sunt o şoaptă,legată la ochii inimii,
razele-mi clipesc des şi cad din mine,şi eu în tine.
te îmbrac,înăuntru...
gem mai rău ca soarele,din irişi îţi plouă timpul,
îţi curg a lacrimi,şi ele se iubesc tot trupul,îmbrăţişate.
eu nu-ţi ofilesc tăcerea,şi nici sufletul."

mi-a mai spus că mi-a închis pleoapele,
că mă păstrează pe dinăuntru,
ca-i sunt un pântece de flori de căldură în piept,
că mă are...ca să mă dăruiască un pumn de fructe aripate,mie.

7 comentarii:

  1. cuvinte-ganduri aduci printre randuri si farame de vis...

    RăspundețiȘtergere
  2. Un pantece de flori cu embrioni de tine,cu muuuulti embrioni cu parul tau,cu palme de durere si ochii de castane.Un pantece de flori...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ti-am furat poza :)

    Ma gandeam ca ingerii au conspirat la devenire, prostii... ei doar au adormit in om, o revenire la Miozotis.

    Te adaug la inima, frumoasa copila.

    RăspundețiȘtergere