sâmbătă, 4 septembrie 2010

Mi-e rece,plânsul...


să visăm că din buze,mijlocul de jos,
ni se nasc pumnii strânşi în forma unui glob micuţ
şi urcă o rază să nască mirosul de piele
sau să legene fereastra deschisă pe jumătate de gât.
să fim în punctul greşit de trezire,
eu şi gustul de cer grăbit să întunece coastele soarelui
sub greutatea căldurii în trupul meu obosit.


nu se simte sărut îngerul care fuge după lumină din buze de om
are lacrima săpată chiar în privire,
cu pupilele dilatate de nesomn.

îngerul bun mângâie urechile cu atingeri de şoapte
şi genele îi cad cu sunet de clipit.
aripile-i stau împletite pe umeri
şi seara îşi trece mâna prin părul de amurg,
va ajunge..îngerul
va şti că pânzele mele sunt holeră
şi se descompun negre şi uscate-n vânt
îmi va da atunci muguri
şi vor înflori valuri,pentru prima dată...la timp.
îi voi păstra şi lui palmele
doar,doar vom fi amândoi corpuri fără chip
într-o zi...îngerul...
va vindeca
un castan gol,născut în frig.

6 comentarii:

  1. woow...si cu melodia chiar are un efect cutremurator:-ss

    RăspundețiȘtergere
  2. într-o zi...îngerul...
    va vindeca
    un castan gol,născut în frig.
    frumos 8->

    RăspundețiȘtergere
  3. dementiala:)

    om frumos adulmecat de ingeri

    RăspundețiȘtergere
  4. versurile tale propagă o sensibilitate neconditionată...

    RăspundețiȘtergere