miercuri, 1 septembrie 2010

I got my angel now


din irişi se va deşira polen încordat
şi-ţi vor cădea braţele vii în jurul meu.
va muri ceva lumină
până ce luna mi se va arunca în piept
uriaşă,ca o nebună
va curge un fluid de noapte în mine
sau va străluci de la cadavrele
norilor călcaţi în picioare.

inima ştie că într-o zi
vântul îi va da o mângâiere
şi se va face că râde
îngerul care intră în mine.


îngerul îmi întinde mâinile domniţei timp,
un bob de cer plumburiu i se răstoarnă-n poală
şi aripile lui ude
îmi sărută umerii plânşi
şi-mi trezesc ochii
să pună suflet în oasele genelor,
că eu nu mai adorm pistrui de vertebre sub piele
eu vreau să fiu o frunză,
căpruie,ca ruptă din tine.
pentru tine,toamnă,şi renunţ la clorofilă...

luni, 30 august 2010

noi tocmai plecam


fără să-ţi răpesc paşii,ţi-am ascuns în măduvă aripile de aramă
ale unor porumbei uscaţi pe spatele tău viu
în încercarea de a-ţi zbura cu plămânii mei, înăuntru.
aceiaşi porumbei îmi topesc în urechi frunze negre
şi adorm cu ei,ghemuită în talia încheieturii,
puls mort în tăcere.
şi mâinile strânse una într-alta ca două emisfere cerebrale,
plângând bolnavul
cheag de întuneric.

timpul aprinde prea devreme strada.
mi-e necorpul în corp ca un astru îndepărtat
muşcând din mine,îmi e durere...

marți, 24 august 2010

petalelor din om


azi răul se stinge-n hemoragii interne

ca să plece către fiecare trăsură un birjar cu sânge din mine.

hohote de plâns atârnă cu stropi de cea mai iubită durere,

e obosit irisul de-atâta văl în stern de gene...



inimii celei despuiate cu chipul în pământ

i se nasc pietre,

înăuntru.

şi pietre sordide înşfacă parfumul cald din piele,

pentru fiecare mângâiere e croit un timp.

aşa răsare un braţ de tălpi bolnave pe genunchiul coloanei vertebrale,

aşa apune în globul ocular al toamnei...frunza.



azi buzelor mele arse de raze autentice

le dau binele plângându-şi fericit întristarea,într-un sărut cu vântul.

lui i-a întârziat o adiere sub sprânceana de îngeri

şi geme rochia uitării în pantofii argintii ai dorului,

geme armura omului,

pentru fiecare fluture nenăscut în stomac

ea are unul îmbătrânit acolo...