întrupare

în jurul sufletului mi-a cam plâns luna,

cu ochii ei curgându-mi pe braţe amurg căprui al lacrimilor mele,

m-a tot îmbolnăvit în fiecare ieri întunericul,

cu mine s-a ofilit şi floarea genelor

ca să-i reînvie mai apoi petalele de prin toată pielea de om.

stelele îmi stingeau târziu fereastra

şi stoluri de pietre îşi cântau plânsul din frigul inimii...

cu mâinile îţi culegeam razele şi le adormeam la mine în piept

până dimineaţă,îţi spun,simţeam fericirea

coastelor îmbătrânite cu o octavă mai sus...

dar ziua tăcea murmurul înăuntru şi cobora din mine soarele,

mi-l purtam în palme ca pe un bol pentru strâns lacrimi

duse la ochi...degetele mele erau uscate,

dar mai amare cădeau genele,retezându-mi clavicula de plămânii invizibili

ai unei pete de timp.

într-o zi tu şi eu vom primi acelaşi buchet de îngeri

şi vom fi bolnavi de polen...

văd nervuri aurii din omoplaţii lor lipindu-şi ramurile de irişi

şi eu născându-mă din cana cu ceai a unei aripi în plin zbor.

vreau să mă nasc o scoică şi să-mi înfig buzele coapte în suferinţă,

să-ţi sting eu întunericul,să-ţi decojesc pulsul până ajung la inimă,

să îi cânt ca unui val leneş,născută aceeaşi eu,dar din infuzie de tei.

la final să te am conturul vindecat al unui nor

sau un ghem de lumină în care să te auzi intrând devreme

cu cerul făcut pungă senină a tinelui sub ochi.

breathe

ai făcut aripi de fluture din mâinile mele

şi cu sutele de gene căzute

mi-ai împins inima în ochi

pe ei i-ai aruncat în mine

mă dor câteodată acolo...în piept.

" ştiu,vei creşte ca privirea

cu o falcă în cer şi stele legate acolo.

şi una în pământ,printre flori mincinoase şi reci.

lacrimile tale se vor înfrupta din gol

până când inima se va închide cu zgomot în globul ocular.

îţi va fi apusul surd şi te va desface la nesfârşit

în proporţiile sufletului modificate,

peste suferinţă te va strânge la piept

şi-ţi va absorbi cu palmele iubirea cuprinzătoare, şi lovită,şi tot.

poate te va naşte noaptea iar,şi iar,până când luna se va sătura

de ochii tăi închişi şi goliciunea-ţi vie sub vraja de dor.

râul te va plânge într-un pumn de opium,

ca un fascicul de clipe palpabile

vei ţese fumul vieţii din pipa cu iertare.

azi ploaia încă îţi moare în urme de stropi,

eşti copil trist când te adoarme."

Mi-e rece,plânsul...

să visăm că din buze,mijlocul de jos,

ni se nasc pumnii strânşi în forma unui glob micuţ

şi urcă o rază să nască mirosul de piele

sau să legene fereastra deschisă pe jumătate de gât.

să fim în punctul greşit de trezire,

eu şi gustul de cer grăbit să întunece coastele soarelui

sub greutatea căldurii în trupul meu obosit.

nu se simte sărut îngerul care fuge după lumină din buze de om

are lacrima săpată chiar în privire,

cu pupilele dilatate de nesomn.

îngerul bun mângâie urechile cu atingeri de şoapte

şi genele îi cad cu sunet de clipit.

aripile-i stau împletite pe umeri

şi seara îşi trece mâna prin părul de amurg,

va ajunge..îngerul

va şti că pânzele mele sunt holeră

şi se descompun negre şi uscate-n vânt

îmi va da atunci muguri

şi vor înflori valuri,pentru prima dată...la timp.

îi voi păstra şi lui palmele

doar,doar vom fi amândoi corpuri fără chip

într-o zi...îngerul...

va vindeca

un castan gol,născut în frig.