sufletul se încheagă mult înăuntru
încă înflorind într-o ultimă topire înafară,
i se aud malurile negru cântându-l,
căci ne jucăm de-a...malul,
deasupra noastră se apleacă tăcut valul,
părem frumoşi ca trezirea,
apoi îmblânziţi cu ploaie uscată
râvnim chiar moartea din nemurirea...
din clipă în clipă se şi deşteaptă plânsul,
ce uşoară e atunci pasărea cu urme de gene...
dar când e greu plânsul,şi lacrimile cad rupte din dânsul,
se zbat pentru dureri din afară,care zac...pline înăuntru,
mătasea vântului bate neagră pe la gura pleoapelor
dând zori reci genelor,
că râd liniştite pentru noaptea ce stă să apară,
noaptea vie,ca o rană,în adânc de apă...tot scăldându-mă.
nu mă mai iau de pieptul timpului,ci tresărim amândoi,
şi golul va sângera din gândul nesfârşit din mine,
doar frunzele-mi...pline de toamnă,obosite,
vor tăia din toate aripile cântate,flori prea albe...
bolnave fiare,frunzele...
dar şi soarele,de astă dată,frumos iubindu-le.
