miercuri, 7 iulie 2010

crisAlidă


ajunsă din urmă şi privită într-un târziu,
sedusă prin nedespărţire
şi lăsată cu aripile deschise de îmbrăţişări,la un drum mare de linişti,
atârn pierdută cu visul spart,
în colţul de suflet,sus,unde cerul scrie nori.
fluxul hidos nu mi-a apus cerneala,
dar stai.
mă clatin mută într-o cifră cu gratii de os,în pivniţa cu lume se ascunde nemurire.
toate hainele îmi zac pe dos,conjugă moliciunea corpului cu pete de râs
la stadiul de fluture.
aripile se simt triste dupa ce m-au ars de larvă şi mi-am pierdut atingerile.
mi-aş fi dorit să n-o fi făcut,să nu-ţi fi respirat ultima suflare
acum sunt o anomalie,un fel de surâs furat într-un sac cu soare
şi-mi dau seama că an de an
marea se trezeşte în mine şi-mi fumează buzele o vară întreagă.

6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici se potrivește o frântură din citatul lui Thomas Mann: "cum sa sfărmi crisalida și să devii fluture?"

    RăspundețiȘtergere
  3. ar trebui aripi născute de noapte,când nimfa doarme,dar e iluzoriu.

    RăspundețiȘtergere