duminică, 25 iulie 2010

Paşi


aproape-mi stă paharul în carne şi oase,
cu doi opuşi împărţind guri flămânde.
aproape gol de inimi sângeroase,aproape plin de piele goală,
paharul care-mi sfâşie până în măduvă uitare...

de prea viaţă nu mai torn moarte
cu vină,nu mă mai soarbe marea cu degetul.
răsuciţi de plăcere,cusuţi la aripi
să-mi stau aproape,legată de mâini şi de picioare,
când muţenia leagă sfori de furtună
că ea nu-şi mai bea amarul când ascunde-n stern zare,
că ea ţâşneşte gheare putrede-n suflet.
lasă-mă trup inert în propria baltă,
dezbracă din priviri gustul mâinilor tale
nu mai alung din casă soare,nu se mai cade din cer lumina.
doar nu pune amintiri în corpul meu,lasă-mi membrele amputate de ploaie
ca muguri spasmodici să-nflorească râul
ce curge clipe-n piept,de prea deşert
în ochii tăi.

5 comentarii:

  1. am terminat acum să-l citesc pe nichita stănescu şi acum intrînd să-ţi văd postarea, cred că ai ceva analog cu el.
    foarte frumos!!!!!!!!!
    bravo!

    dia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place colţişorul tău :)

    RăspundețiȘtergere
  3. "deşertul din ochi" sădește de cele mai multe ori indiferență ..

    RăspundețiȘtergere
  4. îmi plac imaginile ce le aduci în prim plan,good work.

    RăspundețiȘtergere