fără să-ţi răpesc paşii,ţi-am ascuns în măduvă aripile de aramă
ale unor porumbei uscaţi pe spatele tău viu
în încercarea de a-ţi zbura cu plămânii mei, înăuntru.
ale unor porumbei uscaţi pe spatele tău viu
în încercarea de a-ţi zbura cu plămânii mei, înăuntru.
aceiaşi porumbei îmi topesc în urechi frunze negre
şi adorm cu ei,ghemuită în talia încheieturii,
puls mort în tăcere.
şi mâinile strânse una într-alta ca două emisfere cerebrale,
plângând bolnavul
cheag de întuneric.
timpul aprinde prea devreme strada.
mi-e necorpul în corp ca un astru îndepărtat
muşcând din mine,îmi e durere...
şi adorm cu ei,ghemuită în talia încheieturii,
puls mort în tăcere.
şi mâinile strânse una într-alta ca două emisfere cerebrale,
plângând bolnavul
cheag de întuneric.
timpul aprinde prea devreme strada.
mi-e necorpul în corp ca un astru îndepărtat
muşcând din mine,îmi e durere...
"plângând bolnavul cheag de întuneric."
RăspundețiȘtergere"în încercarea de a-ţi zbura cu plămânii mei, înăuntru."
Asta-i neica poezie...
ce dor mi-era
Pup fata mea roz
Ce-ar fi sa te rapesc intr-o seara
RăspundețiȘtergereSa te asez in cupa de rubin
Din flori de miozotis si caprifoi tanar.
Uite asa... sa te pun acolo cu mainile deasupra ochilor,
Sa te mituiesc cu cer deasupra si sa-ti ascund in buzunare
Miros de cremene si fum de piatra arsa.
Apoi,
Sa te aduc tie,
Ca si cum te-ai sti in palmele
Conservate-n odaia ta roz.
Mai tii minte?
Era luna de mai inflorit,
Te obligau sa dormi ca sa-mi vezi umbra
Acrodata perinei cu miros de soc.
Sa dormi si sa ma visezi
Ca si cum ne-am tinut ochii deschisi
Intr-un maine.
Te respir.
Celestine
Frumos. :x
RăspundețiȘtergereEi, într - adevăr, lumina se aprinde prea repede. Cortina e trasă.
O poezie sublimă a luat sfârşit.
Eu una, pot să spun că mă "înţeleg" mai bine cu bezna decât cu o lumină oribitoare.
Superb.:x